Polițistul care a filmat un gândac la serviciu, anchetat pentru că nu a cerut permisiunea șefilor cu 15 zile înainte. Ministrul Carmen Dan: Este bine că e cercetat

Publicat: 05/05/2017, 23:00

Ministrul de interne, Carmen Dan, a declarat, vineri seara, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, că decizia conducerii IPJ Teleorman de a-l ancheta pe agentul de poliție care a filmat pe biroul său un gândac, în dorința de a arăta condițiile mizere din unitățile de poliție, este una bună, problema fiind însă existența insectei.

„Este o abordare care a fost făcută publică astăzi. Dacă s-a luat decizia cercetării eu zic că este bine. Trebuie să se analizeze în ce condiții a simțit polițistul nevoia să filmeze acea insectă, că există acea insectă este o problemă și tocmai de aceea aștept și eu să văd care sunt concluziile acestei cercetări”, a răspuns ministrului de Interne la o întrebare despre anchetarea unui polițist din Teleorman care filmat cum un gândac se plimbă nestingherit într-un birou de poliție.

Imaginile au apărut pe pagina de Facebook a Sindicatului Polițiștilor din România „Diamantul”, în cele din urmă stabilindu-se că acestea ar fi fost filmate de agentul șef adjunct de poliție Chivu Adrian Cristinel de la Inspectoratul de Poliție Teleorman, polițistul fiind cercetat disciplinar și riscând sancționarea pentru că a filmat când gândacul din sediul Centrului Operațional al instituției.

Polițistul este cercetat pentru că a fotografiat fără autorizare gândacul de pe birou, înainte să solicite acordul conducerii Inspectoratului de Poliție Teleorman. Potrivit Legii 360 din 2002 privind Statutul Polițistului, agentul împotriva căruia IPJ Teleorman a anunțat că a declanșat cercetarea disciplinară pentru încărcarea prevederilor din hotărârea 585/2002 constând în faptul că ar fi efectuat fotografii fără autorizare, riscă de la avertisment până la destituirea din poliție.

Altfel spus, polițistul este anchetat pentru că nu ar fi făcut o cerere către conducerea IPJ, cu 15 zile înainte să filmeze gândacul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
INTERZIS total în toată România de azi, 10 mai. Noile reguli trebuie respectate la literă
Acte necesare pentru școala de șoferi. În ce condiții se dă examenul
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Țările care ar putea recunoaște statul palestinian în următoarele săptămâni